În societatea în care trăim, ca urmare a înţelegerii în sens peiorativ a
tradiţiei şi al portului popular, dar mai ales în acest secol al vitezei şi al presiunilor
care ni se fac pentru introducerea şi acceptarea, în societatea românească, a
unor valori care nu o definesc, s-a ajuns la deteriorarea acestora,
la înnoirea forţată cu anumite valori, care nu se pot numi identitare, întrucat
nu au de a face cu valorile comunităţii româneşti. Să fim moderni mutilând
portul popular pentru ca sa părem trendy, ba mai mult să folosim ia româneasca
simbol al spiritualităţii româneşti în combinaţii precum pantalonii, unele
folosind chiar pantalonii scurţi mi se pare alarmant, şi să te mai şi numeşti
promovator al valorilor care ne definesc ca şi popor. Dacă tot dorim să promovăm
ceva să o facem cu bun simţ si rafinament păstrăndu-ne feminitatea asortând ia
cu o fustă, deoarece ia românescă este plină de graţie dar în acelaşi
timp şi de seriozitate, ea confera corpului o frumuseţe spirituală şi
exteriorizează frumuseţea sufletului persoanei care o poarta!
„Femeia anilor trecuţi, prinsă încă în datele
tradiţiei, îşi găsea liniştea şi împlinirea în căsătorie şi maternitate. Supusă
unor condiţii de stabilitate şi virtute, ea cunoştea dragostea şi jertfa până
în limitele creaţiei spirituale; ea nu
cunoştea setea de aventură. Femeia modernă, atrasă de mirajul unei vieţi de
larg tumult, încearcă să aibă iniţiativa unui destin propriu. Dar, respingând
dragostea conjugală şi maternitatea ca pe nişte forme ale unei vieţi de mult
perimate, a alunecat pe cel mai instabil teren, acela al frivolităţii şi
apetitului. Făcând figură de om liber, femeia de azi apare ca o flotantă a
celei mai triste şi dureroase condiţii, dincolo de structura şi vocaţia ei. Contrar
unor vechi tradiţii, prin care femeia aducea vieţii noastre morale şi sociale
multă stabilitate, în lumea contemporană femeia aduce acestei vieţi o notă de
labilitate psihică şi frivolitate. Viaţa ei sufletească e prea mult angajată în
senzaţie şi plăcere şi prea ruptă de o activitate a spiritului, unde în trecut
ea a excelat“ (Ernest Bernea, 2010, „Meditaţii filosofice“, p. 28, 55-56).
Se cuvine să abordăm cu toata seriozitatea problema
păstrării valorilor identitare, mai ales în aceasta perioadă de tranziţie, când
în societatea tradiţională românească se simte tot mai mult mişcarea către
masculinizarea femeilor care doresc să devină superioare bărbatului purtând
pantalonii care le face să îşi piardă graţia si feminitatea. Trebuie să avem
grijă de tot ce ne defineşte ca şi popor pentru a nu ne pierde identitatea şi
patrimoniul viu. Portul popular trebuie păstrat exact aşa cum l-am primit de la
stramoşii noştri!

Sursa cele doua poze
http://freebird.ro/2010/11/15/portul-popular-romanesc/
http://calhoonsblog.wordpress.com/2013/06/13/ia-romaneasca-strabate-mapamondul/
Iata câteva informaţii pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre portul popular românesc.
Sursa - http://www.edusoft.ro/rol/Portul%20popular.php
Caracteristici generale ale portului românesc
Diferite porturi populare româneşti

Portul românesc, ca trasaturi generale are aceeasi asemanare pe tot
cuprinsul tarii, avand desigur deosebiri de amanunte, cu schimbari de
forma, croiala, sau doar de modul de folosire a pieptanaturii si a
podoabelor. El are ca trasatura esentiala unitatea în varietate,
diferitele costume fiind caracteristice regiunilor si zonelor
respective.
Istoria portului popular romanesc
Portul popular romanesc îsi gaseste radacinile în portul
stramosilor nostri traci, geti si daci si se aseamana cu cel al
popoarelor din Peninsula Balcanica, desigur cu deosebirile care
constau în amanunte decorative si colorit.
In decursul istoriei, structura si evolutia costumului popular
romanesc si-a pastrat nealterate caracteristicile esentiale.
Pornind de la realizari artistice facute cu materii prime produse
în gospodariile taranilor, portul popular romanesc a evoluat de-a
lungul secolelor, dovedind o bogata maiestrie a taranului roman, atat
în ornarea tesaturilor si a broderiilor, cat si în obtinerea
culorilor vegetale. Portul popular se diferentiaza în functie de
anotimp, ocazii festive, varsta si sex, adaptandu-se ocupatiilor
specifice fiecarei zone.
Varietatea portului popular
Astfel, în functie de ocazie, costumul popular poate fi mai simplu,
de exemplu cel folosit în timpul muncilor agricole, pana la cel mai
frumos ornat, cel folosit la nunta. Diferenta costumelor se reflecta
si în functie de categoriile de varsta, astfel, cel al copiilor, desi
ca tip de îmbracaminte e la fel, are anumite diferente. De exemplu, la
femei deosebirea consta în schimbarea gatelii capului, care difera în
cazul fetei
nemaritate fata de femeia casatorita.
Portul femeiesc
În general, costumul femeiesc e compus din: camasa, poale si piesa
care acopera partea de la brau în jos care se deosebeste de la o
regiune la alta. Ea are si denumiri diferite în functie de forma ei
si de zona, astfel ea poate fi "catrinta", "valnic", "fota", "opreg".
Aceste piese sunt tesute din lana, avand ornamentatie mai simpla sau
mai complicata în functie de tinut.
Camasile au aceleasi parti ornamentale, cu unele deosebiri
cromatice si ornamentale. O completare a portului femeiesc e marea
varietate a gatelii capului care difera de la o zona la alta, chiar
de la sat la sat, valoarea acestei gateli depinzand de frumusetea
tesaturilor si a broderiilor sau a celorlalte podoabe în acest scop.
Ele sunt compuse din: marame, naframe, cepse sau cununi. Alte piese
ale costumului femeiesc sunt braiele si betelele, care prezinta si
ele deosebite realizari artistice. Caracteristic costumului femeiesc
din toate regiunile consta în folosirea, ca fond, a culorii albe, a
tesaturilor de in, canepa si lana.
Portul barbatesc
Costumul barbatesc e mai simplu, compus dintr-o camasa lunga în
sudul si estul tarii si mai scurta în nord si vest, iar pantalonii în
sud si est sunt lungi si stramti iar în nordul si vestul tarii sunt
mai scurti si mai largi. Eu sunt confectionati din panza sau postav
tesut în casa. Peste camasa barbatii îsi pun un brau tesut în casa
sau un chimir de piele, în functie de regiune si de ocupatie.
Iarna, peste hainele enumerate mai sus se poarta haine din postav,
frumos ornamentate, sau cojoace din piele si pieptare.
Costume populare banatene
Ornamentatia costumului romanesc
Elementul principal în ornametatia costumului romanesc consta în
modul de decorare, atat ca plasare cat si compozitie a motivelor, ele
fiind plasate în anumite spatii. În general ornamentatia costumelor
este geometrica, stilizand formele de inspiratie naturala, cum ar fi:
pasari, flori, animale. Specific costumului romanesc este elementul
cromatic, caracterizat prin sobrietate si echilibru în folosirea
culorilor, în combinatia lor în mod armonios, rezultand obtinerea
efectelor coloristice de bun gust si rafinament artistic.
Culorile de baza sunt: negru, rosu, cafeniu inchis, albastru, verde
si violet.